Rețeaua României este închisă: de ce racordarea a devenit cel mai rar activ de pe piață
Acum câteva săptămâni am scris o postare scurtă care a ajuns să fie citită de mii de oameni din industrie și care a fost apoi preluată de Energynomics ca articol de opinie. Mesajul era simplu și puțin incomod: rețeaua României este închisă. Vreau să explic aici, calm și mai pe larg, ce înseamnă asta și de ce schimbă felul în care un investitor ar trebui să privească această piață.
Punctul de plecare îl reprezintă datele publicate de Transelectrica pentru licitațiile de alocare a capacității. Pentru 2028–2031, capacitatea disponibilă prin aceste licitații este zero în toate cele zece zone de rețea. Prima capacitate apare abia în 2032 și este integral condiționată de lucrări suplimentare de rețea: aproximativ 1.566 MW în total, împărțiți între 2032 și 2037, cu prețuri de pornire la licitație între aproximativ 0,14 și 0,77 milioane de euro pe MW, în funcție de zonă și de an. În practică, un dezvoltator care pornește azi de pe un teren gol nu are un drum realist către rețea prin acest mecanism pentru restul acestui deceniu.
În același timp, piața transmite un semnal foarte clar că are nevoie de mai multă capacitate flexibilă. În ultimul an, prețurile pe PZU (Piața pentru Ziua Următoare) au variat de la aproximativ –98 €/MWh la prânz până la aproape 1.000 €/MWh seara. Într-o dimineață recentă de toamnă, România consuma aproape 6.700 MW, producea în jur de 4.900 MW și importa restul. O țară care importă energie la orele de vârf în timp ce capacitatea nouă abia mai poate ajunge în rețea este o țară în care fiecare racordare existentă a devenit strategică.
Acesta este punctul esențial pentru investitori. Până de curând, valoarea unui proiect regenerabil se măsura mai ales în teren, megawați și autorizații. Astăzi, elementul cel mai valoros este dreptul de racordare. Un ATR (Aviz Tehnic de Racordare) deja emis sau un contract de racordare deja semnat este ceva ce un nou venit cu greu poate recrea înainte de deceniul următor. Nu mai este doar un document în camera de date. Este activul în sine.
Asta explică și de ce stocarea a devenit cea mai căutată tehnologie. Un BESS (sistem de stocare a energiei în baterii) amplasat pe un punct de racordare existent poate prelua energia când prețurile se prăbușesc și o poate livra când explodează. Pe o piață cu prețuri negative la prânz și aproape record seara, aceeași racordare valorează mult mai mult cu o baterie în spate decât fără.
Există și o a doua consecință, mai puțin evidentă. Când capacitatea nouă nu mai intră pe piață, proiectele care au deja drepturi de racordare nu devin mai puțin riscante în timp, ci mai rare. Investitorii care așteaptă ca piața să „se așeze” ar putea descoperi că ceea ce se așază este prețul, în sus. Fereastra nu se închide din motive politice sau din cauza sentimentului pieței. Se închide pentru că, până la venirea întăririlor, rețeaua pur și simplu mai are foarte puțin loc.
Nimic din toate acestea nu înseamnă că orice proiect cu ATR este o investiție bună. Condițiile din aviz contează în continuare, așa cum am explicat în articolele anterioare de pe acest blog despre limitările N-1 și tarifele de întărire. Unele drepturi de racordare sunt solide și aproape de construcție, altele sunt fragile și pot expira. Treaba unui investitor serios, și a unui partener serios pe teren, este să facă diferența.
La BRES ENERGY lucrăm exact în această parte a pieței. Platforma noastră reunește un portofoliu de mai mulți gigawați în solar, eolian, hibrid și stocare din toată România, de la ATR-uri emise până la proiecte RTB (gata de construcție), fiecare cu poziția în rețea verificată și explicată. Pentru multe dintre ele, realist vorbind, nu există altă cale de a obține un loc comparabil în rețea înainte de 2032.
Rețeaua României este închisă pentru cei care vin cu un teren gol. Pentru cei care vin cu proiectul potrivit, poate fi cel mai puternic argument pe care piața l-a avut vreodată.
Sunai Cadir, Fondator și Director General, BRES ENERGY